În primele zile nici nu îmi trecea prin cap că acest vis frumos la care au contribuit douăzeci şi cinci de persoane – fără să punem la socoteală profii, care ne-au suportat gurile prea mari, bileţelele, neatenţia la ore sau remarcile nepoliticoase, şi personalul şcolii care ne-a fost alături, unii poate doar aduncându-ne zi de zi cosul cu cornuri si lapte, ştiind că majoritatea vor ajunge pe podea sau tapet pentru pereţi, sau curaţând clasa goală după cursuri; clasă de a cărei uşi atârnă o plăcuţa pe care candva scria „VIII B” – se va termina atât de curând.
Noi, 8 B doar un grup de adolescenti pe care dacă i-ai privi cu atenţie nu a-i zice că au ceva în comun. Dar avem: prietenia; chiar dacă uneori se manifestă prin palme, certuri sau idei trăznite ce nu îi amuză deloc pe cei ce au ghinionul să fie victimele acestora.
Acum patru ani noi şi doamna dirigintă aveam un vis: sa devenim un colectiv unit. Am ajuns din eu, tu, el, ea doar…noi. Şi nu am fi fost aceiaşi fără profesorii ce îşi sacrifică cel puţin o oră pe săptămână să îşi petreacă timpul cu noi. Cred că nu ar trebui menţionate orele în care primim puţină libertate şi suntem scutiţi formule şi date care cu greu ne intră în cap; aşa că sar peste acest lucru, dar nu înainte de a adăuga ceva: „Mulţumim!”Şi nu în ultimul rând, mulţumim pentru înţelegerea de care aţi dat dovadă, oferindu-ne note mai mari pentru a ne ajuta să ajungem la liceul dorit. Chiar dacă uneori s-a întâmplat opusul şi am fost depunctaţi pe nedrept, tot profesorii noştri rămâneţi şi veţi fi in amintirea noastră pentru totdeauna, cu bune si cu rele.
Nu pot să închei fără să îi mulţumesc doamnei diriginte care s-a străduit să ne ţină în frâu şi să scoată tot ce e mai bun din noi. Asa ca mulţumesc!

Articole mai vechi »

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.